În interviul cu Alex Ștefan aflăm despre acesta că este medic veterinar, s-a născut în Ploiești, a terminat facultatea de medicină veterinară în Cluj-Napoca și de curând și-a deschis propriul cabinet. Alex consideră că a fi medic veterinar implică timp, efort, răbdare și abilități de comunicare foarte bune cu stăpânii animalelor de companie. În timpul liber are o pasiune pentru producția muzicală și pe plan personal așteaptă un băiețel. Alex citește cărți pe subiecte științifice, mai ales despre biologie evoluționistă și antropologie.

Prezintă-te în câteva cuvinte! (nume, studii, pasiuni)

Salut, sunt dr. Alex Ștefan, medic veterinar în Ploiești. Am urmat liceul Ion Luca Caragiale din Ploiești și am absolvit facultatea de medicină veterinară din Cluj-Napoca, iar acum profesez frumoasa mea meserie la cabinetul meu veterinar. Îmi place foarte mult să citesc cărți științifice, preponderent cele de biologie evoluționistă și antropologie, iar o pasiune ascunsă a mea este muzica și producția muzicală care îmi ocupă puținul meu timp liber pe care îl mai am.

La ce vârstă ai descoperit pasiunea pentru medicină veterinară? Detaliază povestea începutului!

Încă de mic am avut o înclinație către biologie, medicină și lumea animalelor.

Țin minte că în generală colecționam o revistă științifică ce se numea “Arborele Lumii” și primele capitole pe care le citeam erau despre biologie și animale; însă fiind copil nu mă preocupau gânduri despre ce am să fac când o să fiu mare. Decizia am luat-o în timpul liceului când am trecut prin trauma pierderii unui animal de companie, traumă ce m-a împins din ce în ce mai mult către dorința de a înțelege schimbările naturale ale organismelor și inevitabila finalitate a vieții.

Care sunt aspectele cele mai importante de care trebuie să țină cont viitorii studenți la medicină veterinară? Detaliază!

Nu știu dacă sunt într-o poziție de a da sfaturi de viață, dar dacă tot m-ai întrebat, cred ca cel mai important sfat pe care l-aș da unui tânăr student este să privească imaginea de ansamblu și să nu fie prins în rotiță ca un hamster. Este foarte ușor să pierzi viziunea de ansamblu și să uiți pentru ce te zbați. Medicina veterinară este o carieră care nu se poate practica fără pasiune pentru regnul animal, este o carieră ce te provoacă aproape constant iar fără iubire pentru animale este foarte greu să o scoți la capăt. 

Pe partea profesională i-aș spune că medicina veterinară, la fel ca și medicina generală de altfel, a suferit în ultimii zece ani o schimbare profundă; și anume că cei mai buni medici de astăzi nu mai sunt cei ce știu cel mai mult, ci cei ce caută și găsesc cel mai repede. Internetul a schimbat radical jocul, iar accesul liber la informație într-o profesie atât de vastă a schimbat „skillset-ul” unui clinician bun. Asta aș transmite unui tânăr student sau absolvent, să se familiarizeze cu literatura de specialitate on-line și să învețe să discearnă rapid între „zgomot” și informații de calitate.

Ce dificultăți ai întâlnit în momentul în care te-ai decis să îți deschizi propriul cabinet?

Mi-a fost foarte greu când am deschis cabinetul pentru că, peste noapte, a trebuit din medic veterinar să devin și manager, și administrator, lucruri pentru care nu aveam nici educație formală și nici informală.

Concepția că medicul veterinar lucrează preponderent cu animalele este una greșită.

Medicul veterinar lucrează în primul cu alți oameni, iar toate caracteristicile unei afaceri de succes din alte domenii se aplică și în medicina veterinară. A trebuit din mers să învăț cum să monetizez serviciile, marketing, administrare financiară, relații cu publicul ș.a.m.d. Privind în spate a fost nevoie și de o doză foarte mare de noroc pentru ca să putem să vorbim astăzi, după 8 ani de activitate.

În calitate de profesionist, te rog, oferă câteva sfaturi pentru cei care au un animăluț acasă sau își doresc să cumpere/adopte unul!

Decizia de a cumpăra sau adopta un animal de companie trebuie sa fie făcută cu maximă responsabilitate. Practic o achiziție a unui animal de companie este echivalentă cu introducerea unui nou membru în familie, iar această decizie ne va impacta viața pentru cel puțin următorul deceniu.

În acest sens, cel mai bun sfat pe care îl pot da cititorilor ce se gândesc să facă acest pas este să se informeze și să se responsabilizeze, numai așa putem preveni abandonul. 

Enumeră 3 lucruri/reguli clare pe care niciun stăpân de animale de companie nu are voie să le treacă cu vederea!

Cele trei reguli sunt făcute pentru a ne proteja animalul de cele trei patologii importante, și anume: patologia infecto-contagioasă, patologia metabolică, patologia neurologică iar pentru a preveni toate acestea avem de făcut 3 lucruri:

  1. Vaccinăm și deparazităm periodic.
  2. Aplicăm o nutriție echilibrată.
  3. Avem grijă de sănătatea mentală și emoțională.

Ce idei pot fi puse în aplicare pentru responsabilizarea stăpânilor de animale și pentru un oraș mai curat?

Știu că sună ca un clișeu, dar numai prin educație și informare corectă putem rezolva problema abandonului și a igienei animalelor de companie. Din fericire, Ploieștiul a îmbunătățit foarte mult în ultima perioadă integrarea animalelor de companie în viața urbană și avem din ce în ce mai multe spații verzi dedicate, iar marea majoritate a ploieștenilor deținători de animale de companie au grijă să păstreze orașul curat.

O problemă însă este cea legată de integrarea câinilor de serviciu a persoanelor cu dizabilități; foarte puțini oameni înțeleg nevoia și indispensabilitatea unui animal de serviciu și nu de puține ori am văzut o discriminare a acestora. De asemenea, aștept cu nerăbdare momentul în care și în Ploiești se va permite accesul animalelor de companie în transportul public, desigur acesta respectând câteva reguli stricte de igienă.

Atât personal cât și profesional, ce obiective ți-ai propus să atingi în următorii ani?

Din punct de vedere profesional am conceput un site de nutriție veterinară www.dralex.ro. Atât pe site cât și pe rețelele de socializare am început un podcast prin care încerc să informez și să ajut orice om ce dorește să afle mai multe despre animalul lui de companie.

Pe plan personal urmează să avem un băiețel și o să încerc prin intermediul experienței proprii să aduc în lumina publică beneficiile interacțiunii om-animal, în special pentru un copil în creștere.

La final, lasă un mesaj pentru cititorii Observatorului Prahovean!

Nu pot decât să le mulțumesc foarte mult că și-au rupt din timpul personal pentru a-mi citi gândurile scrise și îi aștept cu mare plăcere la cabinet.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău