Dan Berinde, coaching, conferinta, coaching partners, Covasna

În weekend am fost prezent la o conferință de coaching organizată în Covasna. Acolo l-am cunoscut pe Dan Berinde, coach certificat ICF și trainer acreditat ANC. Acesta a vorbit despre cât de pregătită este România pentru coaching și care este diferența dintre un coach și un psiholog. Citește articolul pentru a afla cum poți deveni coach, dar și cum ajung oamenii la coaching în urma stresului intens întâlnit la job.

Principala temă abordată în cadrul evenimentului organizat de către Coaching Partners la care am luat parte a fost legat de stresul la locul de muncă și apariția burnout-ului. 

Stresul la locul de muncă pare a fi un soi de obligație

Chiar dacă fișa postului vorbește despre puținele sarcini pe care le are de executat angajatul, în realitate nimic nu e chiar așa.

Citește și: Au început înscrierile pentru Miss Generația lui John, concurs de frumusețe, fără filtre și fără bariere

Plecând de la glumele nesărate pe care unii colegi le pot face, continuând cu incapacitatea de adaptare a angajatului la stilul de conviețuire în cadrul organizației și terminând cu partea salarială toate aspectele menționate devin motive puternice pentru un episod de burnout.

Burnout-ul este un sindrom psihologic care apare ca un răspuns prelungit la factorii de stres cronici interpersonali, în mod special, de la locul de muncă

Pentru a recunoaște mai ușor care sunt principalele probleme care nasc sindromul de burnout, am creionat câteva dintre cele mai întâlnite scenarii la locul de muncă:

Responsabilități și așteptări neclare din partea șefului

Aici poate fi vorba și de vina angajatului care nu formulează întrebări clare despre ceea ce presupune un anumit task și ce rezultate sunt de obținut. Acest tip de comportament este ușor de identificat mai ales în rândul angajaților care au o temere vis a vis de ideea de a întreba ceva, orice. 

 Presiuni nerezonabile

“Să faci azi!”, “Să termini proiectul până la finalul zile de lucru!”, “Faci asta sau poți să îți dai demisia” sunt replici care îl pot pune pe angajat în postura de îngheț, în care nu mai reușește să facă nimic. Blocajele de tipul acesta pot conferi un atuu apariției burnout-ului.

 Termene nerealiste alocate proiectelor

În funcție de nivelul de pregătire a angajatului, dar mai ales de felul în care un manager percepe un task, termenele de finalizare a unui proiect pot deveni nerealiste. În astfel de cazuri, angajatul, care are de predat proiectul, poate deveni stresat din cauza unui viitor eșec la locul de muncă – totul bazat pe timpul mult prea scurt avut la dispoziție.

Sarcini de lucru greu de gestionat

“Cine duce greul într-o companie?”, “Oare cât poate să reziste X la birou?”, “De ce nu stă peste program dacă nu și-a terminat treaba?”, “E prea greu să fac asta de unul singur!” Când vine vorba de gestionarea unui proiect, trebui să știi cum anume arată acesta per ansamblu și pe cine te poți baza.

Instrumentele pe care le vei folosi musai să existe deja pe lista ta, iar entuziasmul să fie la cote maxime. În caz contrar, sarcinile copleșesc pe oricine. Mai multe proiecte ratate pot ajuta la apariția burnout-ului.

 Colegi nepoliticoși

Când ai un coleg pus pe glume proaste și pe aruncat cu vorbe grele la adresa ta, nu te lăsa intimidat, ci pune-te pe luat decizii clare: nu te lăsa jignit sau pus la pământ de atitudinile unui astfel de coleg.

Vorbește-i clar și spune-i ce te deranjează. Dacă nu bagă la cap, fă cumva să afle șeful/managerul. Respectul vine la pachet cu foaia de pontaj și sarcinile zilnice.

 Lipsa unei delimitări clare între muncă și timpul liber

Să intri pe e-mailul de la muncă după orele de program nu înseamnă relaxare, ci muncă. Să răspunzi la telefonul de serviciu atunci când deja ești în pat, înainte de culcare, nu înseamnă oportunitate, ci ore peste program.

Când ai de luat decizii importante și mese de weekend cu colegii, nu e timp liber, ci e integrare/socializare în cadrul organizației. Fiecare angajat ar trebui să aibă un buton de OFF pentru momentele în care nu e la muncă, altfel deconectarea și timpul liber sunt noțiuni abstracte.

Timpul liber nu e la locul de muncă

Toate exemplele de mai sus reprezintă cărămizi strașnice care stau la baza burnout-ului și care îl favorizează. Burnout-ul nu anunță când vine și nu stă la coadă. Intră în funcțiune și dereglează chiar și cele mai puternice persoane dintr-o companie.

În ultimă instanță, după ce există deja un episod de burnout, pentru a revenit la viața de dinainte, e necesar un timp de relaxare și de introspecție.

Stresul la locul de muncă te trimite la psiholog sau la coach

Pentru a înțelege mai bine ideea coaching în România, l-am întrebat pe Dan Berinde, coach certificat ICF și trainer acreditat ANC, cum este perceput coaching-ul în România.

În creștere puternică. Treptat, ne încadrăm în tendința mondială, unde e domeniul cu a doua rata de creștere. Un număr tot mai mare de organizații fac apel la coaching pentru creșterea performanței liderilor și echipelor lor. Un număr tot mai mare de persoane apelează la coaching și la a învăța coaching pentru dezvoltarea personală.

Pentru a ajunge să fii coach există o serie de atitudini care merită adoptate în cazul în care îți dorești să devii coach. Dan Berinde spune că:

Prima condiție este să îți dorești sa te dezvolți tu și să iubești oamenii. Sa ai sufletul și inima deschise, să fii pregătit pentru transformare și perspective noi. A deveni coach este un proces transformațional profund, de învățare și modelare continuă. Înveți mereu, din fiecare experiență directă. Devii mereu altul, prin a îngloba constant învățare în tine însuți.

Și totuși, care este diferența dintre un psiholog și un coach? 

„Psihologul/Terapeutul va explora profund în trecutul tău pentru a identifica sursele unor traume. Va căuta să „repare” acele traume.

Coach-ul privește spre viitor, susține clientul în a identifica opțiuni, alegeri, acțiuni pentru dezvoltare/atingere de obiective, depășire de blocaje ori limite. Trecutul este o sursă de învățare, ochii sunt pe viitor, pe devenire.”, a adăugat Dan Berinde.

În fiecare zi creștem și ne cunoaștem mai bine pe noi

Fiecare moment de cumpănă vine în viața noastră pentru a ne oferi anumite lecții. Le putem lua în seamă sau putem repeta greșelile la nesfârșit. Relația noastră cu locul de muncă e important să fie una armonioasă și care are ca scop obiective potrivite atât pentru angajator cât și pentru angajat. 

Un burnout este un moment în care nimic nu mai funcționează

O criză la care mulți angajați, atunci când ajung, sunt greu de recunoscut. Nimeni nu are de ce să treacă prin astfel de momente.

Citește și: Cum am ajuns în Vama Veche folosind o aplicație de car sharing și doar 60 de lei

Ca o concluzie, cea mai bună recomandare este un partener de discuție pe temele dificile la locul de muncă și nu numai. Partenerul poate fi un prieten, un necunoscut, un psiholog sau chiar un coach.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău