Donuterie, Ploiesti, gogosi

Gogoșile pot îndulci pe oricine, însă personalul de la Donuteria din Afi Ploiești ar putea strica ziua oricui. Pe scurt, în dimineața zilei de 3 septembrie gogoșile de la Donuterie au avut gust bun, însă personalul, din motive total misterioase, a părut că dorește să fugă de la locul de muncă.

Sunt genul de persoană care nu penalizează o greșeală din fază incipientă, ci care oferă o a doua șansă, mai ales dacă există o explicație, fie ea imaginară, legată de incident. Totuși de ce sunt nevoit să suport maniere mizere și extra prețuri? Să îmi stric și eu ziua doar pentru că cineva are o zi proastă, dar lucrează cu publicul?

Vinerea e zi grea

La birou e agitație și nimeni nu pomenește nimic de weekend. Așadar decid că atmosfera merită să fie îndulcită. Fără să stau mult pe gânduri planific să îmi îndulcesc colegii cu gogoși de la singura Donuterie pe care o avem în Ploiești.

Citește și: Mihai Tonsciuc: “E frustrant să ai 24 de ani, să nu fi făcut politică în trecut și să fii pus în aceeași categorie cu oamenii care au furat țara asta în ultimii 30 de ani”

E vorba de Donuteria din AFI Ploiești. Mă înarmez cu răbdare și imediat după ora 10:00 merg să cumpăr niște gogoși de-ți plouă-n gură de când le vezi în vitrină. Pe moment le-aș lua pe toate… doar numărul de calorii mă face să gândesc, cât de cât, rațional.

Salut politicos și încep să vorbesc cu doamna (sau domnișoara?) care se află la casă

Pentru interacțiune aștept undeva la vreo 10 minute. Nu știu de ce, dar am senzația că se ascunde în spate și că nu are chef/curaj să iasă la o bârfă, o comandă… o cafea ca pentru un început bun de zi.

Încep comunicarea și îmi zice din start că nu are gogoși pregătite și că am de așteptat 30 de minute. Apoi îmi transmite că totuși ar fi vreo 3 gogoși pregătite. Îmi surâde ideea de a cumpăra mai mult de 3 gogoși, asta pentru că la birou nu ne săturăm din firimituri.

Îi comunic angajatei de la Donuterie că aș dori să cumpăr 8 sau 10 gogoși

Zice că așteptarea o să tot continue. Accept și aștept. În timpul de așteptare văd expuse tot soiul de oferte care promit limonadă și gogoașă la doar 5 lei. Zic că trebuie să încerc oferta, însă sunt refuzat din prima pentru că… nu mai e valabilă oferta.

Să ne înțelegem… sunt un om cu multă răbdare. Dar deja am adunat prea multe refuzuri într-o singură discuție client – personal Donuterie. Întreb dacă sunt gata gogoșile și mi se răspunde că nu. Realizez că femeia de la casă e plină de nervi și nu are dispoziția necesară pentru a împărți zâmbete, așa cum face unul dintre fast-food-uri din zonă.

Citește și: Bianca-Maria Bălșan: “OGOI este o casă care crește vie în Geoparcul Platoul Mehedinți prin energia, creativitatea și munca comunității și a participanților la școlile de vară”

O întreb dacă se bucură de faptul că am venit cu o comandă generoasă încă de la prima oră, însă femeia ține să îmi explice că nu are timp ea de gogoși. Îmi enumeră din problemele pe care le are și că ea vrea doar să ajungă la bancă.

Ma trezesc brusc din adormire și constant că am nimerit prost. Rămân în așteptare pentru gogoși, nu pentru personal. Asta ca să fie clar!

Vine momentul mult așteptat! Gogoșileeee.

Toate gogoșile! Zic toate pentru că erau 12, nu 10, așa cum comandasem. Mi se explică că ea deja a bătut pe casă și că nu mai stă să schimbe comanda. Înțeleg că e ziua mea “norocoasă” și aleg să nu mă enervez dintr-o glumă proastă. Întreb cât am de achitat și îmi dau seama că toate cele 12 gogsi au fost trecute pe bon. Achit, plec și vin la birou să scriu.

De când am plecat și până am scris acest text am stat să mă gândesc dacă e normal să existe un astfel de comportament din partea personalului vis a vis de un client. Nu am primit gogoșile moca (nici nu am avut această intenție!), nu am avut nicio reduce, nu nimic. Pur și simplu am fost la Donuterie să comand 10 gogoși și am primit, aproape în silă, 12 gogoși.

Acest articol nu încearcă să o supere pe doamna de la Donuterie

Sunt convins că fiecare om are problemele sale și că totul are o explicație în spate. Cu toate acestea, dacă nu îți place locul de muncă pe care îl ai sau dacă ți se pare că meriți mai mult de la viața ta, nu e normal să îti verși nervii pe primul client întâlnit. Mergi mai departe!

Din câte am citit în recenziile de pe Google, problema cu personalul de la Donuterie este de ceva vreme și se pare că nimeni nu ia nicio măsură. Mă gândesc că măcar personalul ar trebui să se simtă și să se conformeze, înainte ca vreun șef să pună întrebări suplimentare.

Pentru că am primit 12 gogoși, mai mult decât puteam duce la birou, am intrat și într-un magazin de bijuterii din AFI Ploiești unde am întâlnit o doamnă drăguță căreia i-am dăruit o gogoașă, la alegere.

Sigur mai merg la Donuterie

Sigur o să mai vorbesc cu doamna care sper că, între timp, a reușit să ajungă și la bancă, însă îmi doresc ca ideea de respect să fie una reciprocă. Nu costă absolut nimic să îți pui în funcțiune cei 7 ani de acasă.

Citește și: Vremea lui Busu te trimite cu gându’ la mare, dar te baricadează în casă, cu aerul condiționat dat la maximum

Pentru pofticioșii de gogoși, recomand cu încredere Donuteria din AFI Ploiești, însă adaug un mare semn de exclamare în direcția personalului.

Sper că nu am stricat ziua nimănui, iar acest articol va fi luat în considerare doar ca feedback benefic pentru întreaga companie, iar angajații nu vor fi penalizați, ci motivați să își facă datoria, nu să fugă de clienți!

 

2 COMENTARII

  1. Noi, ca oameni, o ducem foarte bine: ne ducem la sala cu mașina și odată ajunși acolo alergam pe o banda, ridicam greutăți pe care le punem la loc, alergam pe strada, așa, aiurea, fara direcție, și mâncăm că idioții ardei iute, în condițiile în care nici un animal de pe planeta nu îl mănâncă, iar alții au probleme complicate cu gogoșile.

  2. Salutare,

    ma invarteam pe calcaie si ma opream la Delice sau Acapulco sau oriunde in alta parte si alegeam eclere!
    Bonus, un e-mail catre firma respectiva.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău