Lavinia Palanite, interviu, Miss Bikini US

Lavinia Palanite s-a întors din America cu locul 3 la Miss Bikini US 2021. Lavinia este din Câmpina, iar de 7 de ani de zile s-a mutat în Ploiești. Are 29 de ani și este pasionată de fitness, bodybuilding, nutriție și călătorii. În acest interviu ne povestește despre experiența pe care a trăit-o în America, despre competiția de miss care s-a ținut chiar și în vreme de pandemie și despre cum a decurs pregătirea, fizică și mentală, pentru a se întoarce acasă cu locul 3 de la una dintre cele mai râvnite competiții de frumusețe din America.

  1. Descrie-te în câteva cuvinte. (nume, localitate, pasiuni)

Mă numesc Lavinia Palanite, m-am născut în Câmpina, dar locuiesc în Ploiești de 7 ani și sunt pasionată de călătorii, fitness și nutriție.

2. Cum a luat naștere pasiunea ta pentru fitness și bodybuilding?

Pasiunea mea pentru Fitness și Bodybuilding a început la vârsta de 21 de ani, după o relație eșuată. În acel moment critic am început să merg la sala de fitness și 5 luni mai târziu m-am certificat în Germania ca antrenor personal de fitness și nutriție. 

Citește și: Denisa Moise, mămică și antreprenoare: “Începând animația pentru copii, mi-am regăsit liniștea și am învățat să mă bucur din nou de viață”

3. Anul acesta, în urma participării tale la Miss Bikini US ai reușit să obții locul 3. Ce reprezintă pentru tine acest titlu?

Titlul pe care îl dețin anul acesta, în urma participării la Miss Bikini US, este o onoare și o experiență inedită de care am avut parte la începutul lunii Iulie.

4. Cât a durat pregătirea ta pentru Miss Bikini US și ce greutăți ai întâmpinat pe parcurs?

Pregătirea pentru Miss Bikini US a început din luna decembrie a anului 2020, după un alt concurs numit Miss Fashion Global, desfășurat în Destin, Florida.

Am intrat pe off season din decembrie pentru a construi masa musculară și în luna martie a început perioada de definire.

Ca în orice concurs, au existat și dificultăți pe parcurs, știind ce înseamnă acest pas și un concurs de o asemenea anvergură, aveam nevoie de de susținere pe măsură.

De aceea m-am lovit de diferite refuzuri în încercarea de a găsi sponsorizare, până în momentul în care cei de la SC Remar Interglass, condusă de dl. Adrian Nistoroiu, s-au oferit să mă sponsorizeze.

5. Ai ajuns în America într-un moment în care călătoriile nu sunt atât de accesibile din cauza pandemiei. Cum arată SUA în această perioadă?

Din păcate este o perioadă foarte dificilă pentru a călători în acest moment din cauza pandemiei, dar mă consider norocoasă că am putut călători în astfel de momente. SUA, în această perioadă, este foarte diferită de SUA Pre-covid.

Rata criminalității, a șomajului și a persoanelor fără adăpost a crescut foarte mult. Din această cauză situația nu mai este roz nicăieri în lume, din punctul meu de vedere.

6. În ce oraș a fost organizată competiția și ce reguli/restricții, pe fondul pandemiei, ai întâmpinat?

Competiția a fost organizată în Miami, în faimosul cartier South Beach, cunoscut ca fiind cartierul persoanelor fit și a modelelor din social media, în cadrul evenimentului Miami Swim Week. Evenimentul este echivalentul New York Fashion Week, doar că aici vin doar designeri de costume de baie.

Restricții pe fondul pandemiei nu au existat deoarece Florida este printre singurele state ce au ridicat toate restricțiile încă din Martie 2021 

Vis a vis de concurs au existat contracte semnate de fiecare model în parte cu drepturi de imagine și obligații în vederea participării.

7. Ți-ai dori să participi la competiții de tip miss sau pe profil de fitness și bodybuilding, organizate în România? Detaliază.

În România încă nu mă gândesc să particip în cadrul competițiilor, chiar dacă apropiații mă îndeamnă sa fac asta. Probabil în viitor voi reconsidera această decizie.

8. Din momentul în care ajungi în America, cum se simte „visul american”? Detaliază cum arată oamenii, locurile și relația acestora cu banii.

Din punctul meu de vedere și experiența personală vis a vis de „visul american” pot spune că oamenii sunt mult mai sociabili și au o altfel de educație civică față de țările din Europa ceea ce apreciez foarte mult, iar peisajul și vremea, cel puțin în Florida, sunt superbe, asta dacă îți plac vara și oceanul.

Relația oamenilor cu banii este un subiect delicat, cel puțin în SUA, unde majoritatea au 2 joburi, lucrează 14 ore zilnic.

Mi se pare trist să nu ai timp liber sa îl petreci cu familia și prietenii, dar pe de altă parte, am realizat că fără sacrificii nu poți ajunge la un anumit nivel, indiferent de domeniul în care activezi.

9. Povestește una dintre cele mai frumoase momente pe care le-ai trăit datorită experienței Miss Bikini US 2021.

Cel mai frumos moment pe care l-am trăit datorită experienței Miss Bikini Us class of 2021 a fost atunci când am cunoscut designeri faimoși. Chixit, Copacabana Beachwear & City and Swim sunt câteva nume cu care am colaborat în cadrul Miami Swim Week, datorită acestui concurs. 

10. Ce uși ți s-au deschis din momentul în care ai ajuns să reprezinți România la Miss Bikini US?

Oportunitățile de a cunoaște designeri faimoși și de a colabora cu reviste în care am fost publicată, unele chiar alegând să fiu coperta lunii acesteia: HP Magazine India, Surreal Magazine. Există și alte reviste cu care voi colabora pe viitor și o colaborare surpriză cu designerul Michael Lombard.

11. Ținând cont că în pregatirea de dinainte de concurs ai grijă la fiecare calorie în parte, imediat după competiție, care sunt preparatele la care poftești? 

Partea de pregătire de dinainte de concurs este foarte provocatoare, îți măsori fiecare masă, calculezi nutrienții și ești limitat inclusiv în a mai consuma fructe în ultima lună de pregătire.

Imediat după competiție, depinde foarte mult de organism, ce anume poftește. Anul acesta pofta cea mai mare a fost de cireșe și asta s-a datorat colegei mele de apartament pe care o vedeam zilnic mâncând cireșe.

12. Care sunt următorii pași pe care ți i-ai propus în direcția carierei? Detaliază.

Sunt o persoana care își face planuri din timp pentru următorul an competițional. În 2022 este planificat un concurs național în New Jersey pe Federația Americană Naturală de Fitness și Bodybuilding și faimosul concurs de Bodybuilding WBBF în încercarea de a îmi câștiga cardul Pro.

13. Ce sfaturi ai pentru fetele care își doresc să participe la concursuri de miss și fitness? 

Un sfat general pentru orice domeniu, nu neapărat concursuri de miss sau bodybuilding, este în primul rând să pui pasiune în ceea ce faci și rezultatele nu vor întârzia să apară.

Sacrificii vor exista indiferent de cât de bine pregătit vei fi. Fără pasiune nu vei reuși niciodată să pui toată energia și forța mentală și fizică în pregătirea pentru acel vis și întotdeauna va exista cineva care va munci mai mult decât tine. 

14. La final, lasă un mesaj pentru cititorii ziarului Observatorul Prahovean.

Crede în tine indiferent de ceea ce vrei să urmezi în viața. Întotdeauna va exista o cale de a ajunge acolo unde ți-ai propus, chiar dacă de cele mai multe ori se întâmplă lent.

Amintește-ți când te uiți dimineața în oglindă că ești o ființă unică și meriți ce este mai bun. Chiar dacă cei din jurul tău nu văd acel ceva special din tine, eu îți spun ca ești un om special și că vei reuși atât timp cât nu renunți.

Citește și: Monica-Andreea Arghir, elevă cu 10 pe linie la bacalaureat: “Susțin cu vehemență predarea educației sexuale în școli și mi se pare absurd faptul că acest subiect este tabu”

Singura dată când pierzi în viața este atât timp cât renunți, în momentul în care te ridici și mergi mai departe ești învingător ! Te întrebi de ce!? Pentru că tu poți totul, nu uita asta!

Photo credit: Fabian Bailey

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău