Laurentiu Gabriel Mihalcea, campion, culturism, balcaniada, 2021

Laurențiu Gabriel Mihalcea are 19 ani și s-a născut în Gornet, județul Prahova. Anul acesta, Laurențiu a obținut locul 5 la IFBB World Junior Championships și este campionul balcanic al anului 2021. Pandemia i-a pus motivația la încercare, însă acesta nu s-a dat bătut. Spune că fără suferință nu există performanță. Și-ar dori ca sponsorii să susțină rezultatele sportive, nu popularitatea de pe Instagram. A renunțat la petrecerile cu prietenii, viața socială și multe alte plăceri pentru a se concentra și a vizualiza podiumul. Cea mai mare frică a campionului este cea de eșec.

  1. Prezintă-te în cateva cuvinte. (nume, localitate, studii, pasiuni, performanțe) 

Mă numesc Laurențiu Gabriel Mihalcea, m-am născut în Gornet, județul Prahova. Studiile liceale le-am făcut în cadrul Colegiului “Spiru Haret” Ploiești, profil mate-info. Principalele mele pasiuni sunt: culturismul și motociclismul.

Performanțe: campion național 2020 (juniori mici), vicecampion balcanic 2020 (juniori mici), locul 5 la campionatul din 2020 (juniori mari) și locul I, balcanic, 2021.

2. Cum definesti performanța?

Performanța definită și văzută de mine înseamnă sacrificiu, muncă, dureri și insomnii înainte de concurs. 

3. Când și cum a început această pasiune pentru fitness și  bodybuilding pentru tine? Detaliază.

Pasiunea mea a venit spre sfârșit de 16 ani. Cu un an în urmă părinții mei s-au despărțit și mă simțeam pierdut și nu știam ce să fac. Îmi doream un loc al meu unde să uit de tot și să mă simt cât mai bine.

Citește și: Vremea lui Busu te trimite cu gându’ la mare, dar te baricadează în casă, cu aerul condiționat dat la maximum

Într-o seară am văzut transformări fizice la diferiți puști care acum sunt atleți prin alte țări și am decis să văd ce se întâmplă.

A doua zi, eu și colegii mei, ne-am strâns și am mers la o sală foarte veche, chiar old school total, din sudul Ploieștiului.

La început era o joacă. Habar nu aveam ce să fac. Băgam ca băieții mari, brațe și piept, să arătăm bine. La câteva luni am observat schimbări majore. Toată lumea era uimită pentru că aveam 56 de kg la început. Am tot continuat pana am rămas singur la sala aceea. Colegii mei au renunțat, dar eu tot m-am dus.

A venit și clasa a 11-a. Eram destul de format și voiam să concurez.

Habar nu aveam ce trebuie să fac. Era un subiect tabu. Nu aveam nici banii necesari. Strângeam în fiecare săptămână din banii de buzunar ca să am piept de pui pentru că începusem să înțeleg cum stă treaba cu mâncatul.

Mai trece un an, vine clasa a 12-a

Mă simt super pregătit și simt că e anul meu. Mă antrenam deși eram încă în dubii în legătură cu ideea de a concura. În acel timp vine cineva și mă trage de mână, întorc capul să mă uit.

Un individ de statură înaltă, undeva la 1,93 m. Era Remus Boroiu, personaj foarte cunoscut în această lume a culturismului, la categoria Men’s Physique, chiar campion. Am început să stăm de vorbă. Omul aflase că vreau să concurez și mi-a spus că vrea să mă ajute.

 Zis și făcut. Lunile alea începusem să învăț cum e o pregătirea în adevăratul sens al cuvântului. Oricum, știam 20% din ce știu momentan. 

Vine martie, apare pandemia la noi, se anulează absolut tot. Am intrat într-o stare de tristețe. Mi se spulberase visul și încă nu știam ce se întâmplă și cât urma să stăm în casă. 

Nu aveam stare. Simțeam că slăbesc, că mă fac din ce în ce mai mic.

M-am antrenat în casă. Am făcut gantere improvizate, exerciții cu greutatea corpului și tot felul de antrenamente. Mă descurcam cu ce aveam în ogradă pentru a mă menține și pune ceva masă. Nu știam de naționale și încă ne antrenam la risc.

Se ridică restricțiile, revin în sală în prima zi în care au deschis sălile, la ora 7:30

Începuse motivația și aveam adrenalină la fiecare antrenament. Pentru că aveam nevoie de legitimare la un club, m-am gasit cu Remus Boroiu la antrenament. Am pozat ceva, am făcut un video și l-am trimis mai sus pentru legitimare.

Am fost acceptat. Eram foarte bucuros și din acel moment am pus suflet și pasiune până în ziua concursului. Am câștigat din prima. Munca mea dăduse roade. Au urmat multe titluri frumoase și experiențe geniale cu oameni și locuri de neuitat.

4. Vorbește despre cel mai important titlu pe care l-ai obtinut și ce semnifică acesta pentru tine.

Cel mai important titlu al meu este locul  5 mondial. Chiar dacă este locul 5, e vorba despre o performanță obținută la nivel global. Plus că nu am avut adversari pe masura mea și am intrat în open.

5. Cât de importanți sunt sponsorii într-o astfel de competiție și ce îi poate determina pe aceștia sa te susțină? 

Sponsorii sunt ca niște părinți, dacă îi ai ești protejat și ai un drum sigur către succes.

În ziua de azi nu prea mai conteaza performanța ca să fii sponsorizat. Contează urmăritorii de pe Instagram. Puține firme sponsorizează performanța în modul de sprijin, dar nu renunț.

6. Care este cea mai puternică motivație a ta și cum reușești să nu te dai bătut?

Motivația mea este campionatul de la Mr. Olympia, la clasic. Chris Bumstead zis și Cbum e un fel de idol care mă inspiră prin antrenamentele și stilul de viață. E suficient să văd o poză cu el și am un boost grozav la fiecare antrenament. Îmi doresc să am oportunitatea de a sta de vorbă cu aceasta.

Foarte mult mă ajuta psihicul să nu mă las bătut. Cred că am fost făcut pentru așa ceva

7. La ce a trebuit să renunți ca să ajungi pe podium?

Am renunțat de tot la mâncarea nesănătoasă. Apoi, la distracții și viața socială. Am renunțat la micile plăceri pentru a mă putea concentra și vizualiza podiumul.

8. Cum arată pregătirea pentru mondiale și ce te sperie cel mai tare în legătură cu acest vis?

Trebuie să muncesc și să ofer 110%, nu 100%. Să fiu mereu mai bun astăzi decât ieri!

Mă sperie cel mai tare eșecul. Altceva nu mă sperie. Oricum, după eșec vine și mai multă motivație și provocări și mai mari. Nu mă las!

9. Cum crezi că sunt tratați tinerii care fac performanțe sportive în România? Detaliază.

Tinerii la noi în țară sunt tratați josnic. Dacă nu ești înscris la un club, așa cum sunt eu la Farul Constanța, care să te ajute cu o indemnizație care se duce pe suplimente și vize, este destul de greu. După muncă și sudoare ești felicitat printr-un premiu mediocru. Nu îți scoți nici o lună de pregătire. Consider că totul este din vina conducerii.

10. Care este cea mai mare frică a unui sportiv de talia ta?

Cea mai mare frică a mea este să nu mă accidentez și astfel întregul meu parcurs să se blocheze.

11. Ce sfat le dai tinerilor care vor să se apuce de acest sport și la ce anume trebuie să fie aceștia atenți?

În primul rând vreau să le spun să nu se dea bătuți. Rezultatele apar! Să învețe cum stă treaba cu dieta pentru că schimbă 70% din rezultat. Restul e antrenament! Să fie foarte atenți, încă de la început, la felul în care se antrenează. Nu e rost să ai un ego mare și să ridici mai mult decât poți.

Accidentările sunt foarte dese la început. Dacă ai făcut ceva greșit pot exista urmări grave. Nu în ultimul rând, să se pună cât mai mult accent pe recuperare. Este sfântă în acest sport.

12. Ce crezi ca i-ar determina pe tineri să facă mai multă mișcare/sport?

Noi sportivii îi motivăm și văd din ce în ce mai mulți copii care vin la sală și fac sport. Sunt necesare ore de educație fizică aprofundate care să le demonstreze că pentru a avea un corp frumos nu trebuie să muți munții din loc.

Și neapărat ore de nutriție pentru ca tinerii să învețe că poți mânca 4 mese sănătoase pe zi având pătrățele tot timpul anului.

13. La finalul acestui interviu, lasă un mesaj pentru cititorii ziarului Observatorul Prahovean.

Vreau să le spun să nu se lase bătuți iar atunci când simt că nu mai pot să ducă un vis până la capăt, să nu uite de ce au început și să tragă tare. Succesul vine după sacrificiu.

Citește și: Nicoleta Sprîncenatu: “Comunitatea înseamnă respect și conștientizare a individualismului celorlalți membri”

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău