marian dumitru, actor, Ploiești, poveste, viata de actor

Marian Dumitru este proaspăt actor admis la masterul de Arta Actorului la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I. L. Caragiale” București. Îi mulțumește lui Gelu Ionescu, omul care a avut încredere în el și care l-a provocat să devină omul de astăzi. Marea teamă pe care o are Marian este să nu uite textul.

1. Prezintă-te în câteva cuvinte. (nume, pasiuni, profesie).

Mă numesc Marian Dumitru. Sunt proaspăt actor și proaspăt admis la masterul de Arta Actorului, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București. Îmi place să stau mult pe afară, să mă plimb, să îmi bag nasul peste tot. Așa am fost de mic.

2. Când ai cochetat pentru prima dată cu lumea actoriei?

Prin cochetat înțeleg când am urcat pe scena unui teatru. În clasa a IX-a, am urcat prima oară pe scena Teatrului „Toma Caragiu”, din Ploiești. Făceam figurație în spectacolul „Richard al III-lea se interzice”, de Matei Vișniec, un spectacol coordonat și regizat de Gelu Ionescu, spectacol cu care reprezentam Casa de Cultură „I. L. Caragiale” a Municipiului Ploiești la un festival de teatru.

3. Este viața de actor una dificilă? E adevărată expresia “cu actoria mori de foame”?

Nu știu cum să răspund la această întrebare. Încă nu sunt independent financiar, încerc să fiu, dar tot mă trezesc din când în când cu câte o „atenție” din parte familie, chiar dacă poate le este ușor peste mână.

4. Nominalizează 3 piese de teatru în care ai avut ocazia să joci și care te-au inspirat. Explică.

Cred că mai corect ar fi „și ce am învățat din ele”. În primul rând, „Cântăreața cheală”, de Eugen Ionesco, a fost primul spectacol al meu ca actor, unde am zis că înnebunesc, neînțelegând teatrul absurdului, dar încetul cu încetul am reușit să descifrez puțin, nu tot ( din cauza pandemiei l-am jucat de maximum 5 ori, pauza dintre premieră și cel de-al doilea spectacol fiind de peste 6 luni), dar puținul acela m-a ajutat să înțeleg alte situații, din alte piese, făcându-mi drumul mai ușor.

Al doilea spectacol este „La dame de chez Maxim”, de Georges Feydeau, o comedie franceză, unde m-am împotmolit în mecanisme comice. Chiar dacă textul era mult mai ușor decât cel al lui Ionescu, comedia necesită ritm și rigoare; totul este matematic, dacă întârzi o secundă cu o poantă sau cu o replică, ai pierdut spectatorul și după trebuie să muncești din nou să îl aduci cu tine. Ambele spectacolele au fost licențe de actorie, coordonate de Prof. Univ. Dr. Valeria Sitaru, Lect. Univ. Dr. Vlad Logigan și Lect. Univ. Dr. Cristina Briciu.

Cel de-al treilea este „Războiul nu a început încă!”, de Mihail Durnenkov, un spectacol care a avut premieră cu 3 luni mai târziu decât trebuia, unde răbdarea și odihna trebuiau să fie tot timpul la repetiții. O licență de regie, unde toată distribuția a fost dispusă să repete pe unde se putea, având chiar repetiții de noapte, în intervalul 22:00-05:00. Chiar și premiera ne-a dat bătăi de cap, dar am dus-o la bun sfârșit, îndrumați de colega noastră de la regie de teatru, Casiana Spanache.

5. Actorul reușește să fie el când se dă jos de pe scenă? Detaliază.

Actoria este o meserie. Mereu ești tu, și când urci și când cobori de pe scenă. Da, un rol te consumă fizic sau emoțional, dar tot același om rămâi.

6. Cine este Marian Dumitru atunci când nimeni nu îl vede? Punctează alte pasiuni/activități pe care le faci.

Îmi place să merg pe jos. Merg zilnic peste 10 km. Îmi place să merg la teatru, deși anul acesta am cam tras chiulul. Aș vrea să am răbdare să mă uit la seriale, dar nu reușesc să trec de primul sezon. În principiu, îmi place să stau afară, dacă nu sunt la repetiții. Îmi place să mă plimb cu bicicleta, dar cum sunt cam aiurit, am pierdut cheia de la lacăt și am luat o pauză.

7. Ai un mentor care te inspiră în drumul tău către succesul în actorie?

Da. Recent am intrat într-un spectacolul în care este și fostul meu profesor, Vlad Logigan și după ce am realizat că „gata, nu mai sunt studentul lui, acum colegul lui” stau în culise și încerc să învăț/fur cât pot.

8. Cât mai costă un bilet la teatru și de ce merită fiecare leu investit?

Depinde de spectacol, de sală, de oraș. Pentru elevi/ studenți, în general, costă cât un pachet de țigări. Se poate renunța într-o zi din weekend la un pachet de țigări și să vii la teatru; mai înveți câte ceva. Cel mai mult am dat pe un bilet 120 de lei.

9. Există un om important în viața ta care te-a ajutat să mergi pe drumul tău către actorie și căruia nu ai apucat până acum să îi mulțumești? Detaliază.

Da! Lui Gelu Ionescu. Despărțirea de trupa din care făceam parte înainte de facultate a fost una foarte abruptă. El mi-a pus cărțile de poezii ale lui Eminescu și ale lui Nichita în brațe, cu el am mers la concursuri de recitări, la festivaluri de teatru, serate de poezie și la cenaclu literar. M-am răcit de Ploiești, am fost mult prea prins în aglomerația Bucureștiului și în programul plin din facultate. Vreau să îi mulțumesc pe această cale că a avut încredere în mine și că m-a provocat să devin cine am devenit. Desigur, sunt mai multe persoane, dar el merită majoritatea mulțumirilor.

10. Ce te-a învățat actoria și nu ai reușit să înveți de pe băncile școlii?

Că poți să faci ce vrei, ce îți place și ești și plătit pentru asta. Am încercat un an de Informatică-Economică (am picat prima admitere la actorie), dar nu s-a legat, nu mi-a plăcut. În afară de jocuri pe PC, rețele de socializare, filme sau seriale și alte câteva programe ajutoare pentru diferite proiecte, nu prea folosesc laptopul.

11. Cea mai mare frică a actorului?

Fiecare are fricile lui. Mie îmi este frică să nu uit textul. Nu îl uit, d-aia sunt repetițile, dar există teama asta. Prima replică dintr-un spectacol este periculoasă, dar mergi mai departe, bine, prost, te descurci. Asta este frumusețea, cum rezolvi greșeala, accidental.

12. La final, lasă un mesaj pentru cititorii ziarului Observatorul Prahovean.

Atâta timp cât îți place ce faci și asta te face fericit, merită!

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău